Vremea

O mama cu broboada neagra se intinde pe mormant si urla bezmetic. Un domn grav se opreste in fata padurii de microfoane si anunta declansarea unei anchete despre care toata lumea stie ca nu va scoate la suprafata nimic din ceea ce ar putea sa perturbe sistemul. Numele vin de peste tot: din ciclism si din rugby, din atletism si din natatie, din fotbal si din haltere, din schi si din gimnastica. Unele stau deja in chenar negru, altele se iluzioneaza mai departe ca pacalesc destinul. Harta lumii nu-si mai incape in contur: spanioli, americani, italieni, belgieni, senegalezi, canadieni - cu totii se hranesc cu perfuziile parsive ale sperantei. E ca in filmele politiste, unde fiecare criminal trage nadejde ca va fi mai istet decat detectivii si va scapa neprins. Sportul imboldit de pintenul sponsorului intretine aceeasi himera cu doua capete. Fiecare sportiv nu spera doar ca va castiga intrecerea, ci si ca propteaua lui farmacologica nu-l va duce la pierzanie. Frank Vandenbroucke e numele ultimei cruci dintr-un cimitir neincapator. Avea treizeci si patru de ani si a fost gasit mort, la inceputul saptamanii, intr-o camera de hotel. Conform scenariului. Hotelul se afla in Senegal, dar asta tine doar de coloratura. La inceputul anului, Frederick Nolf se cazase la un hotel din Doha pentru intalnirea cu moartea. In februarie 2004, Marco Pantani isi luase supradoza fatala de cocaina tot intrun hotel, dar in Rimini. In mintea oamenilor s-a format deja reflexul. Cand vorbesti de un ciclist si de o camera de hotel, pregatesti terenul pentru o veste proasta. Dramele curg atat de repede, incat uitam mereu sa punem intrebarea: cine apasa pedala care asigura prabusirea? Incotro se grabesc toti acesti insi incovoiati pe ghidoane? Ce stafie imbietoare le face semn de dincolo? Ciclismul ...[ continuare articol]